Maria (Ana Colda), o tanara vanzatoare la un magazin, e indragostita platonic de scriitorul Manea (George Demetru), un autor in voga. In ajunul Revelionului Manea cumpara un colier din magazin si cere sa-i fie dus acasa. Pentru a-l putea cunoaste, Maria livreaza ea insasi cadoul si ajunge la casa lui Manea in timpul unei certe a acestuia cu Elvira (Sanda Simona), iubita lui care-l invitase la Revelion si pe Cristian (Nicolae Motoc), un prieten pe care scriitorul nu-l mai agrea. Manea o retine in casa sa petreaca Revelionul cu ei, ea adorme sub efectul sampaniei, iar cand se trezeste gaseste in buzunar un teanc de bancnote. Crede ca gazda a abuzat de ea, iar Manea se ofera s-o ia de nevasta, drept reparatie morala.Ecranizare dupa piesa lui Tudor Musatescu. Filmul a fost inceput in ianuarie 1943, insa a fost intrerupt in timpul bombardamentelor si reluat dupa evenimentele din august 1944. A fost terminat abia spre sfarsitul anului 1945. Atat Ana Coldea cat si celelalte actrite tinere din distributie erau absolvente ale scolii de cinema infiintate de Jean Georgescu si D.I. Suchianu.