Au trecut 20 de ani de la succesul comediei Tăntălăul şi gogomanul, iar Jeff Daniels şi Jim Carrey sunt gata să reintre în pielea personajelor care le-au propulsat carierele. Acum în pragul vârstei a treia, Harry şi Lloyd sunt la fel de încurcă-lume, mai ales când au de-a face cu o provocare ce le dă existenţele peste cap: unul dintre ei are nevoie de un transplant de rinichi şi porneşte în căutarea unei progenituri de care nu avusese habar până atunci, în încercarea de a-şi salva viaţa. O premisă lacrimogenă tratată în stilul ireverenţios caracteristic fraţilor Farrelly.