Un premiu Oscar, un premiu şi o nominalizare Cannes.
Ieșită din tăvălugul unui război mondial ce distrusese economiile unui număr mare de țări, societatea europeană a început rapid să se dezvolte, readucând în primul deceniu postbelic diferențele sociale pe care războiul le nivelase. Modernizarea industrială a început să devină tot mai vizibilă, făcând ca societatea postbelică să devină tot mai automatizată, cu oameni robotizați și reci.
Realizat la mai bine de 20 de ani după ”Timpurile noi” (1936) ale lui Chaplin, pelicula franțuzească ”Mon oncle” este o satiră socială la adresa automatizării nepractice a societății și a robotizării oamenilor.
Charles Arpel (Jean-Pierre Zola) este directorul unei fabrici de mase plastice şi locuieşte împreună cu soţia (Adrienne Servantie) şi fiul său Gerard (Alain Bécourt) într-o casă ultramodernă dintr-o suburbie a Parisului. Micuţul Gerard se plictiseşte în compania scorţoşilor şi snobilor lui părinţi şi nu se simte confortabil în această casă impersonală şi rece în care totul este automatizat, motiv pentru care fuge ori de câte ori are ocazia la unchiul Hulot (Jacques Tati), care este şomer şi are suficient timp liber pe care să îl petreacă împreună cu nepotul lui favorit. Domnul Hulot este burlac, locuieşte într-un apartament închiriat dintr-o clădire veche, situată într-un cartier nepretenţios al Parisului şi pare complet lipsit de bunuri materiale. Îngrijorat de influenţa puternică pe care cumnatul Hulot o are asupra fiului său, domnul Arpel se străduieşte să îi găsească acestuia un loc de muncă stabil şi îl angajează la propria fabrica, decizie care se dovedeşte a fi o greşeală. În acelaşi timp, soţia domnului Arpel organizează petreceri stilate cu scopul de a-l căsători pe boemul, visătorul şi imaturul ei frate cu o vecină bogată de-a lor, uniune ce i-ar putea asigura acestuia ascensiunea pe scara socială.
Cineastul Jacques Tati opune aici două medii de viață complet diferite: mediul materialist, ultraautomatizat și monoton al părinților micului Gérard și mediul boem și uman al domnului Hulot, unchiul băiețelului. Confruntarea celor două medii conduce la defecțiuni tehnologice foarte amuzante, ce evidențiază nevoia omului de a evita dependența tehnologică și de a-și păstra umanitatea.
“Am apărat cartierul mic, colţul liniştit contra autostrăzilor, aeroporturilor, organizării şi contra formei de viaţa modernă, căci eu nu cred că liniile geometrice îi fac fericiţi pe oameni.” Jacques Tati
IMDB : 7,9